Intr-o seara frumoasa de iunie vietile noastre s-au intalnit. Lumea agitata si turbulenta era departe, doar zgomotul ei infundat razbatea din departare, aducandu-mi aminte ca, din pacate, maine e o noua zi. Atunci l-am observat. Mic si incet dar totusi tipator prin tonurile cu care era pictat de Mama Natura, isi facea drum incet dar sigur spre o tinta numai de el stiuta. Curios din fire, insa totusi cu inima stinghera, intreb micutul incotro se indrepta: "Spre casa..." imi raspunde acesta. Atunci m-am intrebat: Ce inseamna sa fi acasa? Ne nastem in locuri prea aglomerate, traim in compartimente, ne deplasam zilnic pe acelasi drum spre un alt compartiment unde pierdem o treime din viata lucrand pentru altii. Am inventat masini sa ne deplasam mai rapid dintr-un loc in altul, telefoane sa vorbim peste mari si tari, internetul pentru schimb de informatii peste tot. Am inventat tehnica pentru a ne usura viata. Si totusi ne bucuram enorm de o zi departe de toate acestea, unde gatim cu lemne si mancam cu mana. Dar aceste zile sunt rare...
Micutul insa, era in aventura vietii sale. In fiecare zi era in evadare din cotidian. Zilnic se bucura de aer proaspat, de iarba deasa, de picaturile de roua ce mangaie pamantul zi de zi. Ce bine ar fi sa fim si noi cateodata asemenea micutului.
Pierdut in si sirul gandurilor, nu observ cum micutul urca pe o piatra. O floare galbena ii facea cu ochiul tizului ei coloristic, atragandul irezistibil. Acesta se supuse chemarii, mirosind irezistibila floare. Era acasa. O noua noapte se contura la orizont. Urma o noua zi, o noua aventura...
